#

Azerbaidjan – intermediar pentru gazele Rusiei

Aprovizionarea Europei cu gaze naturale din Rusia prin Ucraina se află în centrul unei confruntări geopolitice. Astfel, se ridică un semn de întrebare esențial. Este această aprovizionare și afacere cu gaze de miliarde de dolari un instrument al puterii și influenței Rusiei sau este o relație comercială determinată de spațiul geografic? Teoretic, răspunsul validează ambele aspecte ale întrebării. Tensiunile militare dintre Rusia și Ucraina demonstrează că energia este o parte fundamentală a sistemului relațiilor internaționale și a noilor legături geopolitice. Antagonismul între Gazprom și Naftogaz se resimte pe piețele energetice din Europa, în special la hub-ul Baumgarten din Viena, care aprovizionează consumatorii din Europa Centrală și este alimentat în proporție majoră cu gaze din Rusia. În acest context, volatil și complex, serviciile sale de intermediere în direcția furnizării de gaze către piața europeană și le oferă Azerbaidjan.

Din perspectiva energetică, Azerbaidjanul dispune de o vastă experiență în comercializarea gazelor naturale, atât cu Europa cât și cu Rusia. În cazul scenariului cu ce-a mai mare probabilitate de oprire a formulei actuale de tranzit a gazului rusesc prin Ucraina, teoretic, anumite volume de gaze pot fi furnizate către Europa prin Azerbaidjan. În același timp există 2 variabile incerte, lipsesc garanțiile pe termen lung de la cumpărătorii din Europa, iar infrastructura energetică a Azerbaidjanului necesită modernizări pentru creșterea volumelor suplimentare.

Capacitatea operațională a Azerbaidjanului

Moscova și Baku au suficiente motive pentru a extinde cooperarea în sectorul energetic. În contextul actual, când există problema cu tranzitul gazului prin Ucraina, cooperarea între Rusia și Azerbaidjan în domeniul energetic poate cunoaște un nou nivel. De asemenea, UE și-a exprimat poziția sa privind creșterea importului de gaze naturale din Azerbaidjan. Însă, Baku nu are la momentul de față posibilitatea de a majora volumele de gaze din propria producție (50% din producția azeră de gaze este orientată pe piața internă). În același timp, Baku se mai confruntă cu o problemă – capacitatea operațională a conductelor de gaz existente. Gazul azer intră pe piața europeană tranzitând Turcia prin conductele TANAP și TAP (conducta care interconectează Turcia de Europa). Însă, la momentul de față capacitatea operațională maximă a conductei TAP este de 10 miliarde m3 de gaz pe an. Conducta este proiectată pentru a permite extinderea treptată a capacității sale la 20 miliarde m3/an. Însă, în această direcție este necesară construirea a unei infrastructuri conexe și instalarea de stații suplimentare de comprimare.

La sfârșitul anului 2023, Azerbaidjan a exportat 23,8 miliarde m3 de gaz, aproape jumătate din acest volum – 11,8 miliarde m3 au fost furnizate pe piața europeană. Potrivit, Ministerului Energiei din Azerbaidjan, până la sfârșitul anului 2024, exporturile de gaz se vor ridica la 24,3 de miliarde m3, din care 13 miliarde de m3 vor fi exportate spre Europa.

Cooperarea ruso-azeră

Relația energetică dintre Azerbaidjan și Rusia are o experiență vastă, care s-a dezvoltat în concordanță cu modificările geopolitice globale. De remarcat este că, în anii 1846 – 1847 în Peninsula Abșeron, care aparținea la acea vreme Imperiului Rus, în apropiere de orașul Baku, a fost forată prima sondă de explorare petrolieră din Imperiul Rus, lansând dezvoltarea infrastructurii energetice a acestuia. Astfel, relația între Moscova și Baku în domeniul energetic este una strânsă, atât la nivel istoric cât și la nivel geografic. Moscova și Baku cooperează de mult timp în schimbul sezonier de gaze prin conducta Baku – Novo Filya. Din 2000 până în 2006, Gazprom a furnizat anual prin această conductă 10 miliarde m3 de gaz pe an. După 2006, conducta a fost folosită situațional, în ambele sensuri. Din 2010 până în 2014, Azerbaidjanul a furnizat gaze către Federația Rusă, iar în 2017 și 2018, Rusia a exportat gaze către Azerbaidjan. În 2019, schimbul de gaze a fost sistat, însă începând cu anul 2021 între Gazprom și SOCAR a fost semnat un contract de furnizare a gazelor din Rusia către Azerbaidjan. Termenii acordului nu au fost publicați. În august 2024, Gazprom și SOCAR au decis să-și extindă parteneriatul energetic. Conform șefului concernului rus, Alexey Miller, Rusia și Azerbaidjan vor aprofunda cooperarea strategică energetică. Detalii cuprinzătoare nu au fost oferite. Ad rem, declarația este destul de generală, însă, având în vedere urgența problemei livrărilor de gaze către piața europeană după încheierea acordului de tranzit dintre Moscova și Kiev, însuși faptul negocierilor dintre Gazprom și SOCAR este un indicativ. Posibil, ca detaliile și comentariile cu privire la cooperarea energetică ruso-azeră să lipsească din spațiul public din cauza atitudinii sensibile față de gazul rusesc la nivel european.

Formula energetică Moscova – Baku – Ankara

Având în vedere faptul că Uniunea Europeană nu dorește să cumpere gaze din Rusia (la mod direct), proiectele de creare a unor hub-uri de gaze în care intermediarii vor exporta combustibil rusesc pe piața europeană devine din ce în ce mai relevantă pentru Moscova. Rusia se află într-un stadiu de negocieri profunde la acest aspect cu Turcia de mai bine de un an. De asemenea, sunt înregistrate unele evoluții în ceea ce privește tranzacțiile swap cu Iranul (este un case aparte de piața europeană). În perspectivă, Azerbaidjanul ar putea, teoretic, să devină o componentă importantă pentru infrastructura hub-ului de gaze din Turcia. Rusia poate furniza gaze naturale Azerbaidjanului, care la rândul său prin tranzitul Turciei aprovizionează cu gaze piața europeană. La furnizarea de gaze către Europa, în teorie gazul azer și cel rusesc poate fi amestecat prin proiectul hub-ului turcesc. O altă opțiune, este furnizarea de către Rusia a gazelor naturale pe piața internă a Azerbaidjanului, astfel încât Baku să își poată crește exporturile de gaze către Europa, rezolvând problema unei penurii interne. Un alt scenariu, deși unul foarte neobișnuit constă în utilizarea infrastructurii energetice a Ucrainei. Kievul studiază posibilitatea de a furniza gaz azer prin teritoriul său către piața europeană după încheierea acordului de tranzit cu Gazprom. În acest caz, Rusia devine o țară de tranzit a gazelor azere pentru Kiev, sau vor fi efectuate tranzacții swap prin Turcia. Însă, acest scenariu implică multe variabile incerte. În teorie, Azerbaidjanul va transmite tot gazul produs prin Rusia către Ucraina, care mai apoi va furniza gazele pe piața europeană. Gazul rusesc, la rândul său, va furniza volumele necesare în conductele TANAP, TAP și va satisface cererea internă a Azerbaidjanului. Totuși, în realitate, de ce ar face Azerbaidjanul acest demers, care are propriile contracte energetice ce trebuie îndeplinite, inclusiv cu Uniunea Europeană. Din perspectiva pragmatică, nu există un sens economic ca Baku să-și transmită toate volumele prin Ucraina către Europa.

În ceea ce privește livrările de gaze din Rusia prin Azerbaidjan către Europa, din punct de vedere tehnic, acestea pot fi mărite, deoarece anterior (înainte ca Baku să devină exportator datorită producției la zăcământul Shah Deniz) Moscova furniza către Baku aproximativ 10 miliarde m3 de gaz pe an. Însă, în practică, există multe probleme, dintre care principala este lipsa contractelor pe termen lung ale Azerbaidjanului cu cumpărătorii de pe piața europeană.

Intermedierea energetică azeră

Potențialul de creștere a producției din Azerbaidjan este mic, Baku nu are rezerve de gaze atât de gigantice pentru a crește rapid exporturile de gaze către Europa. Scenariul în care Rusia ar începe să furnizeze mai mult gaz pe piața internă a Azerbaidjanului, iar Baku va începe să exporte mai mult gaz în Europa, va necesita construirea de stații de comprimare suplimentare la conducta TAP, și realizarea unei secțiuni de conductă așezată paralel cu conducta principală de gaz (looping). Acest aspect necesită investiții în infrastructură. Potrivit, președintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, Baku, nu și-a recuperat încă costurile pentru investițiile din Coridorul sudic al gazelor. Din acest motiv, Azerbaidjanul solicită contracte pe termen lung partenerilor europeni. Astfel, Baku la momentul de față este interesat să își ofere serviciile sale de intermediere în direcția furnizării de gaze către piața europeană. Teoretic, părțile interesate în continuarea furnizării gazelor către Europa ar putea exclude Naftogaz din schema de transport al gazelor rusești în Europa și să o înlocuiască cu o companie europeană sau, de exemplu, cu compania azeră SOCAR. La momentul de față, Naftogaz are contract cu Gazprom (până la sfârșitul anului 2024) pentru transportul gazului rusesc, iar apoi cumpără aceste servicii de la operatorul de transport al gazelor din Ucraina (GTSO). Astfel, Baku ar putea furniza gazul consumatorilor europeni prin conducta de gaz din Balcani (gazoductul Transbalcanic) în regim reverse flow sau ar putea înlocui volumele de aprovizionare de pe piața turcă cu gaz rusesc. Însă, această formulă este mai complicată și mult mai costisitoare. În același timp, SOCAR nu va putea înlocui fizic întregul volumul de gaz de pe piața europeană, chiar dacă Baku își va redirecționa toate exporturile de gaze din Turcia (circa 10 miliarde de m3) către consumatorii europeni. Această formulă ar trebui să implice și o creștere a volumului livrărilor de combustibil rusesc pe piața Turciei.

În concluzie, Azerbaidjanul are potențialul de a deveni un nod de gaze pentru Rusia. Moleculele de gaze rusești, ulterior fiind furnizate pentru satisfacerea fie a nevoilor Turciei, Europei sau a pieței interne. Însă, capacitățile nodului azer vor fi limitate de infrastructura energetică existentă, iar întrebarea ridicată la început va rămâne valabilă, Azerbaidjanul devenind un echilibrator pentru puterea și influența Rusiei și al relației comerciale energetice determinate de spațiul geografic.