#

Forumul energetic ruso-chinez

În data de 29 noiembrie 2022, a avut loc al IV-lea Forum de Afaceri Energetice Ruso-Chinez. Forumul a avut loc în format online, la care au participat oficiali din domeniul energetic al Rusiei și Chinei. Evenimentul a fost organizat sub auspiciile Comisiei Președintelui Federației Ruse privind strategia de dezvoltare a complexului energetic și siguranța mediului și Administrația de Stat pentru Energie a Republicii Populare Chineze, cu sprijinul direct al liderilor ambelor ţări.

Energy Analytical Studies oferă o sinteză a principalelor teze discutate de reprezentanții celor două țări în cadrul Forumului.

Rusia și China s-au angajat să aprofundeze cooperarea energetică pentru a promova împreună securitatea energetică și dezvoltarea durabilă a industriei de petrol și gaze la nivel internațional.

În discursul său de deschidere adresat participanților la eveniment, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin a subliniat că, în ciuda complexității situației internaționale, relațiile dintre Rusia și China continuă să se dezvolte, iar energia rămâne unul dintre domeniile cheie și cele mai dinamice în cooperarea economică dintre cele două state.

Președintele Chinei, Xi Jinping a remarcat în mesajul său de deschidere că, în fața riscurilor și provocărilor externe, China și Rusia își consolidează interacțiunea și își coordonează cooperarea, promovând proiecte majore de dezvoltare durabilă, demonstrând o stabilitate în relația energetică. Xi Jinping, a subliniat interesul Chinei de a colabora cu partea rusă pentru a construi un parteneriat energetic mai strâns, pentru a promova dezvoltarea energiei verzi, pentru a proteja împreună securitatea energetică internațională și stabilitatea lanțurilor industriale a coridoarelor de aprovizionare și pentru a aduce o nouă contribuție pe termen lung în dezvoltarea progresivă a pieței internaționale energetice.

Din discursul lui Xi Jingping la cel de-al IV-lea Forum de Afaceri Energetice Ruso-Chinez, se pot sintetiza următoarele teze:

  • Energia este baza/temelia cooperării dintre China și Rusia;
  • Cooperarea dintre Federația Rusă și China în sectorul energetic demonstrează o stabilitate și dezvoltare continuă, în ciuda provocărilor externe;
  • China intenționează să construiască un parteneriat mai larg cu Rusia în sectorul energetic;
  • China este pregătită să sprijine securitatea energetică internațională împreună cu Rusia.

Parteneriat energetic în condiții volatile ale pieței  energetice internaționale

În raportul său din cadrul Forumului, secretarul executiv al Comisiei Președintelui Federației Ruse privind strategia de dezvoltare a complexului energetic și siguranța mediului, șeful Rosneft, Igor Sechin, a remarcat schimbările radicale care au loc în sistemul relațiilor internaționale și despre parteneriatul energetic ruso-chinez în noile condiții. I. Sechin a menționat faptul că, Republica Populară Chineză acordă o mare atenție securității energetice, care devine o prioritate politică. Un aspect important în această direcție este securitatea resurselor, adică disponibilitatea rezervelor, surse sigure de aprovizionare cu resurse naturale, controlul și securitatea logisticii/infrastructurii de aprovizionare. I. Sechin a atras atenția asupra faptului că, pe fondul crizei energetice globale, relațiile comerciale și economice dintre Rusia și China reprezintă un pol de stabilitate și creștere:

  • China ocupă locul 1 în lista partenerilor comerciali ai Rusiei;
  • În 10 luni din 2022, comerțul dintre Rusia și China a atins 153,9 miliarde de dolari, în creștere cu 33% față de anul precedent;
  • Dezvoltarea comerțului și creșterea cifrei de afaceri comerciale au dus la o creștere semnificativă a volumului decontărilor în monede naționale;
  • Volumul total al exporturilor de petrol din Rusia către China în primele 10 luni ale anului 2022 a crescut cu 9,5% și s-a ridicat la aproape 72 milioane de tone. În context, Arabia Saudită a furnizat 73,8 milioane de tone;
  • Rosneft este principalul furnizor rus de petrol pentru China, oferind aproximativ 7% din cererea totală de materii prime de pe piața chineză;
  • În 10 luni din 2022, peste 15 miliarde m3 de gaze au fost livrate Chinei prin conducta principală de gaze Power of Siberia-1;
  • Volumul livrărilor de gaz natural prin conductele din Rusia către China va depăși cifra de 100 de miliarde de m3 în viitorul previzibil;
  • Livrările de cărbune către China pentru 10 luni din 2022 s-au ridicat la 53 milioane de tone, ceea ce reprezintă aproximativ 23% din totalul importurilor către China, locul 2 după Indonezia, care furnizează 134 de milioane de tone;
  • În 2022, în condiții de deficit de energie, la cererea părții chineze, Inter RAO a crescut livrările de energie electrică către China;
  • În ianuarie-octombrie 2022, livrările de energie electrică au crescut cu 33% față de aceeași perioadă din 2021 și s-au ridicat la aproape 4 miliarde kWh.

Cooperarea în sectorul gazelor naturale

Sectorul gazelor naturale este unul dintre cele mai promițătoare zone pentru extinderea cooperării ruso-chineze. I. Sechin a remarcat că, în viitor, piața chineză de gaze va demonstra cele mai mari rate de creștere din lume.

În prezent, volumul pieței de gaze din China este de 380 de miliarde de m3/an, iar până în 2040, consumul de gaze din China se va dubla și va depăși 660 de miliarde de m3/an.

Capacitatea totală a gazoductelor existente și aflate în proiectare din Rusia către China este de aproximativ 100 de miliarde de m3/an, ceea ce este echivalent cu 27% din consumul total de gaze din China, conform datelor din 2021 (365 de miliarde de m3/an):

  • 38 miliarde m3/an – Power of Siberia-1,
  • 50 miliarde m3/an – Power of Siberia-2,
  • 10 miliarde m3/an – conducta Orientului Îndepărtat (Power of Siberia-3).

În acest context, I. Sechin a reamintit că rezervele de gaze ale Rosneft din Siberia de Est și Orientul Îndepărtat, care ar putea fi livrate în China prin conducte de gaze, depășesc cifra de 2 trilioane de m3.

Exportul de LNG

În cadrul Forumului, experții au discutat despre capacitatea livrărilor de gaz natural lichefiat rusesc (LNG) către China.

La momentul de față, volume relativ mici de LNG sunt exportate din Rusia în China, dar în viitor, livrările de LNG pot deveni comparabile cu livrările prin conductele de gaz.

Potrivit viceprim-ministrului Federației Ruse, A. Novak, Rusia se află pe locul 4 în rândul furnizorilor de LNG către China. În 10 luni ale anului 2022, exporturile de LNG din Rusia către China au crescut cu 32% față de aceeași perioadă a anului 2021.

Rusia mizează pe participarea partenerilor chinezi la proiectul de creare a unui complex de procesare și lichefiere a gazului în zona Ust-Luga.

Anterior, interesul Rusiei față de participarea Chinei la proiectul de creare a unui complex în Ust-Luga a fost anunțat în urma unei reuniuni a Comisiei interguvernamentale ruso-chineze pentru cooperarea investițională.

Viziunea Chinei asupra parteneriatului energetic cu Rusia

Dai Houliang, președintele Consiliului de administrație al CNPC, în cadrul Forumului a solicitat întărirea securității aprovizionării cu resurse energetice din Rusia către China.

De asemenea, D. Houliang a subliniat că CNPC urmează să dezvolte parteneriatele cu Rusia în direcția conductelor de petrol, gaze, precum și în proiectul Yamal LNG. În acest sens, compania consideră că este nevoie de accelerat implementarea rutei din Orientul Îndepărtat pentru aprovizionarea cu gaze către China și dezvoltarea proiectului Arctic LNG-2.

Dai Houliang a menționat că Rusia și China ar trebui să mențină un rol de lider în proiectele energetice, comerțul bilateral și să garanteze securitatea aprovizionării cu resursele tradiționale de energie, petrol și gaze:

  • Companiile din China și Rusia au realizat noi progrese în cooperarea energetică, în ciuda faptului că tensiunile geopolitice au avut un impact negativ asupra echilibrului cererii și ofertei globale de energie;
  • În primele nouă luni ale acestui an, importurile Chinei de țiței din Rusia au crescut cu 8,8%, în timp ce cele de gaze naturale au crescut cu 49%, iar importurile de cărbune au crescut cu 12%;
  • În primele 3 trimestre ale anului curent, comerțul cu energie dintre China și Rusia a ajuns la aproape 60 de miliarde de dolari, reprezentând mai mult de 40% din totalul cifrei de afaceri.

China și Rusia împărtășesc perspective largi în cooperarea din domeniul energiei nucleare, potrivit reprezentantului China National Nuclear Corp, Shen Lixin. Cooperarea majoră dintre cele două țări include unitățile 7 și 8 ale centralei nucleare Tianwan din Lianyungang, provincia Jiangsu, și unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare Xudapu din Huludao, provincia Liaoning.

Luo Zuoxian, șeful departamentului de informații și cercetare la Institutul de Cercetare pentru Economie și Dezvoltare Sinopec, în cadrul Forumului a prezentat următoarele teze:

  • Comerțul cu petrol și gaze dintre Rusia și China va crește treptat, iar tensiunea geopolitică actuală nu va face decât să accelereze procesul;
  • Cooperarea energetică dintre cele două țări este complementară, deoarece Rusia este un exportator major de petrol și gaze, în timp ce China este un importator major de energie;
  • Se preconizează că cererea Chinei pentru gaze naturale va dura mult timp, iar cooperarea bilaterală urmează să fie consolidată în continuare.

În cadrul celui de-al IV-lea Forum ruso-chinez de afaceri energetice, șeful Administrației de Stat pentru Energie a Republicii Populare Chineze, Zhang Jianhua, a prezentat partea chineză a Atlasului de investiții.

O contribuție semnificativă la dezvoltarea cooperării dintre cele două țări în sectorul energetic îl are Atlasul de investiții al cooperării energetice ruso-chineze. Acest document este un ghid practic cuprinzător pentru implementarea proiectelor comune. Prima sa parte, prezentată la Forumul anterior de partea rusă, a fost dedicată unei imagini de ansamblu asupra stării actuale și a perspectivelor de dezvoltare a complexului de combustibil și energie al Federației Ruse.