Pe fundalul evoluțiilor de pe piața energetică internațională, Moscova și Ankara consolidează un parteneriat energetic în urma căruia se dorește de a beneficia de un hub/platformă de tranzacționare a gazelor pentru consumatorii europeni. Cu toate acestea, mai multe variabile cheie rămân neclare privind lansarea hub-ului. O variabilă necunoscută rămâne problema dacă Europa va asigura cererea de gaze de care are nevoie hub-ul pentru funcționarea sa. Vizita viceprim-ministrului rus Alexandr Novak la Ankara de la sfârșitul anului 2023, precum și remarca sa în presă privind funcționarea hub-ului de gaze în 2024, a dat un impuls nou subiectului. Politicianul rus nu a dat un interval de timp pentru finalizarea negocierilor privind crearea hub-ului, însă a menționat că, partea turcă, respectiv compania BOTAȘ, își va trimite în curând specialiștii tehnici la biroul Gazprom din Sankt-Petersburg pentru a discuta detaliile privind lansarea hub-ului de gaze.
Pentru Rusia, ca și pentru Turcia, crearea hub-ului este un beneficiu strategic din mai multe puncte de vedere. Turcia își va consolida statutul de tranzit al resurselor energetice, respectiv va câștiga influență și legături comerciale mai strânse cu vecinii săi din est și vest, inclusiv facilități economice. Rusia va primi o rută alternativă de vânzare a hidrocarburilor în condițiile sancțiunilor economice. Însă, toate acestea se rezumă în cele din urmă la o problemă cheie – lipsa dorinței Uniunii Europene de a crește achizițiile de gaze rusești. Această problemă a fost recunoscută și de secretarul de presă de la Kremlin, Dmitriy Peskov, care a subliniat că, lansarea unui hub de gaze în Turcia nu a fost încă discutată cu potențialii cumpărători finali ai acestui gaz – țările europene. În același timp, nici Moscova nici Ankara nu a raportat încă oficial detaliile organizării activității hub-ului. Din declarațiile vicepremierului rus, Alexandr Novak de la sfârșitul lunii noiembrie 2023, se știe doar că „delegația turcă se va familiariza cu evoluțiile din foaia de parcurs al proiectului”. În același timp, pe parcursul anului 2023, unele date privind proiectul viitorului hub de gaze din Turcia au fost anunțate. Ministerul Energiei din Turcia a menționat potențialele volume de gaze naturale furnizate prin viitorul Hub Internațional de Comerț al Gazelor din Turcia, care ar putea fi de 40-45 de miliarde de m3 pe an, dacă se vor ajunge la acorduri cu cumpărătorii din Europa, în primul rând țările din Balcani. Acesta este scenariul pe care Ankara și-ar dori să-l vadă. În practică, și pe fundalul evoluțiilor geopolitice din regiune, lucrurile pot decurge diferit.
Rusia furnizează în prezent gaz Turciei prin două conducte: Blue Stream, care a început să funcționeze în 2003, cu o capacitate de 16 miliarde de m3; și Turkish Stream, care a fost lansat în ianuarie 2020, cu o capacitate anuală de 31,5 miliarde m3. Prin conducta Blue Stream gazul provine din Federația Rusă exclusiv pentru consumul intern al Turciei, iar în cazul Turkish Stream, lucrurile se complică. Prima dintre cele două linii ale conductei Turkish Stream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de m3/an, a fost creată pentru a pompa gaz pentru piața internă a Turciei. A doua linie a conductei este folosită pentru a furniza gaz către statele din Balcani și Europa de Sud-Est. Ca și o ipoteză de lucru, dacă Federația Rusă dorește să vândă și mai mult gaz în Europa prin hub-ul turcesc, aceasta va necesita o infrastructură suplimentară, noi conducte de gaze, pe care nici una dintre părți nu le-a anunțat încă, fie creșterea volumului depozitelor subterane de gaze din Turcia, subiect despre care vorbește în mod activ Ankara. În 2022, depozitul subteran de gaze Silivri a fost extins de la 3,2 miliarde la 4,6 miliarde de m3. În același timp, în 2023 au început lucrările la creșterea depozitului Tuz Gölü de la 1,2 miliarde la 5,4 miliarde m3. În acest sens, Turcia are ca obiectiv să ajungă în instalațiile de stocare subterană a gazelor naturale la capacitate de 10 miliarde de m3 de gaz, care în perspectivă poate deveni un instrument abil pentru funcționarea hub-ului de gaze.
Dintr-o perspectivă, hub-ul de gaze din Turcia în mod informal este teoretic funcțional. Excesul de gaz din Turkish Stream este cumpărat de comercianții turci, sârbi, greci și vândut Bulgariei, care a refuzat să cumpere gaze de la Gazprom în cadrul schemei propuse cu un sistem de plată în ruble. În această ecuație vorbim despre vânzare a 3 miliarde de m3 de gaz. În același timp, hub-ul implică și un sistem de stocare și punerea la dispoziție a unui sistem deschis de vânzare și de tranzacționare a gazelor. Anume acest obiectiv este urmărit de Moscova, ca Turcia să creeze un sistem comercial de tranzacție a gazelor – o platformă deschisă. Ankara, la rândul său, pare a fi mulțumită de actualul status quo, dar pentru Turcia este importantă lansarea oficială a hub-ului pentru a demonstra că aceasta a devenit un actor important pe piața europeană a gazelor. Pe termen lung, conducerea Turciei își dorește să vadă hub-ul ca pe un sistem de revânzare a gazelor naturale. Prin urmare, Ankara este interesată ca Gazprom să semneze un contract pe termen lung cu BOTAȘ pentru furnizarea de gaze la prețuri de bursă. Esența formulei constă ca Rusia să vândă gaz la o reducere din prețul pieței, astfel încât Turcia să își asigure un venit garantat. Astfel, Federația Rusă urmărește să creeze o platformă de tranzacționare a gazelor, iar Turcia dorește să tranzacționeze prin ea în baza unui contract. Ideea principală a Federației Ruse cu privire la crearea hub-ului de gaz constă în faptul ca, gazul rusesc să fie vândut companiilor europene pe baza unei platforme turcești, ca parte a tranzacțiilor bursiere. Gazul în acest sens ar deveni depolitizat. Problema constă în faptul că, nu există un interes deosebit al companiilor europene pentru un astfel de proiect, platformă de tranzacție. De aici și tăcerea cu privire la extinderea infrastructurii. Nu există proiecte de dezvoltare a gazoductelor. Deocamdată, există doar dorința de a crea hub-ul în modul de testare folosind surplusul disponibil în prezent din conducta Turkish Stream. Dacă această practică se va stabili, dacă Europa va arată că dorește să folosească o astfel de platformă (pentru care în viitor infrastructura trebuie extinsă nu numai în Turcia, ci și în țările UE), atunci hub-ul va avea nevoie de o creștere a capacităților de furnizare a gazelor.
În același timp, pe fundalul declarațiilor de la Ankara și Moscova despre disponibilitatea lor de a lucra la hub-ul de gaze, ambele părți se comportă precaut. Rusia invită BOTAȘ să se familiarizeze cu foaia de parcurs propusă de Gazprom, dar nu a semnat încă contracte de referință cu aceasta. La rândul său, BOTAȘ a încheiat noi contracte de furnizare de gaze cu Bulgaria (1,5 miliarde m3/an), Ungaria (275 milioane m3/an), Republica Moldova (0,73 miliarde m3/an) și România (1,4 miliarde m3/an). Cu excepția Bulgariei, restul contractelor de furnizare a gazelor sunt pe termen scurt. Contractul cu Bulgargaz este pe 13 ani, în baza căruia compania bulgară obține acces la aprovizionarea cu gaze de la terminalele de regazificare ale BOTAȘ în valoare de până la 1,5 miliarde de m3 pe an. În acest sens, putem dezvolta ipoteza conform căreia Ankara dorește să pună accent în viitorul hub de gaze pe primirea gazului rusesc cu revânzarea sa ulterioară în formă lichefiată. Dacă calculăm capacitatea tuturor terminalelor LNG din Turcia (Marmara Ereğlisi, Izmir Aliaga LNG, Etki Liman LNG și Dortyol), atunci aceasta este de aproximativ 24 de miliarde de m3 de gaz pe an. Volumul acestor terminale, precum și volumul depozitelor subterane de stocare a gazelor, oferă un potențial enorm dezvoltării hub-ului.
În concluzie, putem admite faptul că, configurația viitoare a hub-ului de gaze din Turcia este în curs de formare. O astfel de platformă este benefică atât Turciei, care va câștiga un statut important pe piața energetică (lansând un punct de tranzacționare virtual pentru gaze naturale precum TTF sau NBP), cât și Rusiei, care va putea vinde mai mult gaz după scăderea volumelor de export spre Europa în 2022, din cauza evoluțiilor militare din Ucraina. Cu toate acestea, părțile sunt precaute și nu încheie acorduri de referință cu cumpărătorii, furnizorii sau companiile care construiesc conducte de gaz sau terminale LNG. Totul depinde de nevoile companiilor energetice și a cumpărătorilor din Europa.