Relația energetică ruso-turcă: crearea hub-ului de gaze în Turcia

Autori: Cristina-Elena Chițoiu; Mihai Melintei.

Dinamica securității energetice regionale a căpătat noi conotații după propunerea președintelui Rusiei de a transforma Turcia într-un hub de gaze. În data de 13 octombrie, Vladimir Putin l-a informat pe Recep Tayyip Erdogan despre ideea creării unui hub de gaze în Turcia. Propunerea acestuia a apărut în urma exploziilor de la gazoductele Nord Stream și a adus după sine diferite titluri în mass-media internațională, cum, de asemenea, și diferite opinii în rândul experților.

Posibilitățile creării unui hub de gaze în Turcia

În ultimul deceniu, Turcia a devenit cel mai important nod pentru coridoarele energetice. Pe teritoriul Turciei, trec mai multe gazoducte majore: TANAP (cu o capacitate de 16 miliarde m³ de gaz pe an); Turkish Stream (31,5 miliarde m³ de gaz pe an); ​​​​Blue Stream (16-17 miliarde m³ de gaz pe an, cu posibilitatea de a crește la 32 miliarde m³); Balkan Stream (parte a Turkish Stream cu o capacitate de 15,8 miliarde m³ de gaz pe an). În condițiile actuale ale volatilității piețeie energetice, TANAP a capătăt o semnificație excepțională la nivel regional, luând în considerare că face parte din Coridorul sudic de gaze al Uniunii Europene. Următoarea conductă care poate ridica semnficația energetică a Turciei va fi dezvoltarea gazoductului din Turkmenistan cu conexiunea sa la TANAP pe teritoriul Azerbaidjanului (conducta Trans-Caspică). Noua conductă de gaz va cădea și ea automat sub controlul Ankarei. Obținând astfel controlul asupra fluxurilor de gaze naturale prin gazoductele ce traversează teritoriul său, cu rezerve importante de gaz, Ankara are ocazia să participe la formarea prețurilor mondiale pentru acest tip de energie. În plus, Turcia prin implementarea hub-ului energetic poate acționa ca garant pentru furnizarea de gaze naturale. Ideea anunțată de a crea un hub turcesc pentru aprovizionarea cu gaze către UE, a fost un subiect discutat și în etapa de implementare a proiectului Turkish Stream. Una dintre opțiuni, la acea vreme, sugera că va fi creat un hub de gaze la frontiera turco-greacă, iar țările UE vor construi în mod independent infrastructura pentru a primi gazul pe teritoriul lor. În plus, anterior proiectului Turkish Stream, în timpul implementării proiectului South Stream, s-a propus ca capacitatea totală a conductei pentru furnizarea de gaz să fie de 63 miliarde de m³ de gaz pe an. Astfel, Rusia are deja infrastructura pregătită pe teritoriul său, care are capacitate de a dubla aprovizionările de gaz către Turcia. Rămâne doar de finalizat conductele necesare pentru 31,5 miliarde de m³ de gaz,  ca parte a rutei deja existente Turkish Stream prin Marea Neagră, și ca Rusia să convină cu Turcia asupra condițiilor unui parteneriat suplimentar în ceea ce privește comercializarea gazului rusesc pe piața europeană.

Crearea hub-ului energetic în Turcia este posibilă, dar trebuie să existe o infrastructură de transport al gazelor pe teritoriul Uniunii Europene, care să permită pomparea acestor volume de gaze către consumatorii finali din Uniunea Europeană. În prezent o astfel de infrastructură corespunzătoare nu există. O simplă reconfigurare a fluxurilor de gaze în interiorul UE nu va funcționa, deoarece nu există conducte de transportare a gazelor naturale între Nord-Vest și Sudul Europei. În acest context apare întrebarea principală, dacă statele europene sunt pregătite pentru o astfel de dezvoltare a evenimentelor, și daca sunt companiile europene dispuse să cumpere gaz rusesc, pe fundalul declarațiilor Comisiei Europene de a reduce dependența de resursele energetice rusești? Din partea companiilor europene și a conducerii UE nu există garanții, că un astfel de proiect va fi solicitat. Atâta timp cât nu există astfel de garanții, este imposibilă realizarea finală a unui astfel de proiect, dată fiind hotărârea țărilor UE de a exclude utilizarea gazului rusesc cât mai curând posibil. În același timp, Europa are nevoie de importuri de gaze și este dificil pentru Europa să treacă doar pe consumul de LNG. Menținerea unei anumite eficiențe a industriei europene, necesită continuarea achizițiilor de gaze naturale. Acest motiv poate ajuta proiectul hub-ului turcesc. În favoarea lansării proiectului este și faptul că din punct de vedere psihologic, politic, poate că ar fi mai ușor pentru Europa să cumpere acest combustibil, referindu-se la faptul că el este turcesc sau al hub-ului, dar nu rusesc în forma sa brută. Totul depinde de modul în care se vor dezvolta relațiile Rusiei cu statele europene.

Proiectul unui hub de gaze în Turcia este un element logic al unuia dintre scenariile de realitate alternativă în care Rusia este încă considerată un furnizor de încredere de gaze și își poate permite mai multe proiecte energetice multilaterale, printre care sunt Power of Siberia 2; Turkish Stream 2; dezvoltarea infrastructurii LNG la Marea Baltică. Însă, în realitatea europeană, politicienii și analiștii europeni planifică eliminarea treptată a gazului rusesc de pe piața energetică europeană. În sudul Europei, gazoductele construite, sunt îndreptate pentru a reduce dependența de gazul rusesc, de exemplu conducta TAP-TANAP sau terminalele LNG din Grecia. Astfel, apare întrebarea cum pot fi combinate aceste două realități? Un răspuns logic se află în sincronizarea/conectarea hub-ului de gaze turcesc la conducta TANAP. În acest sens, Turcia se va putea transforma într-un hub de gaze al Europei, furnizând gaze naturale din zăcământul Shah Deniz azer și gaz natural din gazoductul Turkish Stream. În acest caz, profitabilitatea hub-ului va fi mult mai mare. În această direcție, autoritățile turce lucrează și la opțiunile pentru transportul gazelor din Turkmenistan, Iran, Irak și LNG-ul din Emiratele Arabe Unite, Qatar și Oman, conform declarațiilor ministrului Energiei și Resurselor Naturale al Turciei, Fatih Donmez. Ankara și Moscova negociază în direcția utilizării infrastructurii hub-ului, care ar trebui să fie stipulată clar în acordurile între părți, astfel încât investițiile pentru crearea acestui proiect să fie distribuite actorilor implicați.

Capacitățile energetice interne ale Turciei

Recep Tayyip Erdogan de mult dorește să transforme Turcia într-un important hub de gaze. În același timp, Turcia încearcă să diversifice cât mai mult posibil sursele de aprovizionare cu gaze naturale, iar în prima jumătate a anului 2023, Anakara va începe să extragă gazul din zăcământul Sakarya (numit și Tuna-1) din Marea Neagră. Alegerile prezidențiale din vara viitoare îl obligă pe Recep Tayyip Erdogan să caute în mod activ soluții la problemele interne ale Turciei. Zăcământul Sakarya va rămâne în istorie drept cel mai rapid proiect de dezvoltare offshore din lume, de la explorare până la prima producție. O sursă internă uriașă de gaze ar putea contribui la scăderea prețurilor ridicate la energie, care sunt un factor major al inflației în Turcia determinată de importuri.

Turcia este dependentă de importurile energetice. Cel mai mare furnizor de gaz al Turciei este Rusia. În 2021, Rusia a furnizat Turciei, 26,3 miliarde de m³ de gaz, sau 44,9% din importurile totale, rezultă din raportul Autorității de Reglementare a Pieței Energetice din Turcia. Anakra importă gaz lichefiat din Nigeria și Qatar. De asemenea, o cantiate mare de gaz este furnizat de Azeribaidjan, prin Georgia, folosind gazoductul Caucazului de Sud, care se întâlnește cu gazoductul Tabriz-Ankara și transportă gaz din Iran către Turcia. Iranul este al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru Turcia. Teheranul furnizează Ankarei aproximativ 10 miliarde de m³ de gaz pe an, în baza unui contract de furnizare pe un termen de 25 de ani. Gazul importat din Iran, Turcia îl folosește pentru a genera energie electrică.

Se poate aprecia că Turcia vrea să evite dependența de importurile de resurse energetice, căutând rezerve de gaz, care să fie în gestiunea și controlul propriu, mai ales în două zone, în estul Mediteranei și, respectiv, Marea Neagră, unde au fost descoperite aproximativ 320-400 miliarde de m³ de gaz la zăcământul Sakarya. În 2021, Turcia a consumat în jur de 60 miliarde de m³ de gaz, în acest fel rezervele din zona Sakarya pot răspunde nevoilor interne ale Turciei de consum de gaz pentru 6-7 ani.

Proiectul Sakarya aduce un beneficiu major Turciei, având în vedere faptul că până în 2026, contractele Turciei cu furnizorii săi de gaze vor expira. Cu o producție programată să înceapă în 2023 și să se maximizeze până în 2028, Turcia ar putea avea un atu în negocierea contractelor de aprovizionare cu gaz. Gazul natural din zăcământul Sakarya de la Marea Neagră poate fi parțial furnizat Europei prin hub-ul de gaze, care este planificat să fie creat în partea europeană a Turciei, în Tracia. Dacă Turcia va înregistra succes în dezvoltarea zăcămintelor proprii de gaz, Ankara ar putea exporta și LNG, generând capital care să depășească costurile de import de gaze prin conducte, având, așadar un impact pozitiv asupra costurilor energetice.

Turcia dispune de o infrastructură LNG bine dezvoltată, a cărei importanță a fost recunoscută în actuala criză energetică. Ankara are două terminale de LNG aflate în funcțiune, două unități plutitoare de stocare și regazificare (FSRU) a LNG și două instalații de stocare subterană a gazelor. Prima FSRU din Turcia, operată de Etki Liman la Izmir, are o capacitate de regazificare a 20 de milioane de m³ de gaz pe zi. Cele 2 instalații subterane de stocare a gazelor naturale au o capacitate totală de 5,8 miliarde m³ de gaz pe an, la Silivri – 4,6 miliarde de m³ de gaz; și Tuz Gölü – 1,2 miliarde m³ de gaz.

De asemenea, Ankara dispune de o bursă organizată a gazelor naturale, care este singura bursă de gaze naturale din regiune și înființată în cadrul Societății pe acțiuni de gestionare a piețelor energetice (EPİAŞ), operatorul pieței de energie din Turcia. În acest fel, Turcia este pregătită să coopereze în orice problemă legată de conductele de gaz și LNG. Ankara dorește să creeze o piață de gaze în Turcia, care va reuni mai mult de un jucător pe o singură platformă ce va permite încheierea de contracte și, prin urmare, va forma prețul la gaz. Astfel, Turcia negociază activ cu multe țări din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, încercând să obțină controlul asupra fluxurilor de gaze din Eurasia.

Concluzie

Din perspectiva Rusiei, hub-ul de gaze turcesc este propus pentru a redirecționa fluxul de gaz din conductele Nord Stream, în conducta de la Marea Neagră, Turkish Stream. Pentru Turcia aceasta ar însemna conectarea de noi furnizori la Coridorul sudic de gaze și dezvoltarea infrastructurii conductelor care tranzitează teritoriul său. În acest sens, Moscova și Ankara implementează crearea unui hub care va forma prețurile la gaz pe piață. Astfel, putem observa că ideea principală a Rusiei constă în mutarea centrului de formare a prețului pentru gaz din Europa în Turcia. Din acest punct de vedere economic, proiectul hub-ului de gaze din Turcia, atrage după sine centrul de formare al prețurilor la gaze, relativ vorbind, în partea Eurasiatică a lumii, cu centru de distribuție a gazului în Tracia (partea europeană a Turciei). În ceea ce privește potențialele probleme legate de vânzarea gazului natural din cadrul hub-ului de gaze turcesc (fie el de origine rusă, azeră, turkmenă etc.), gazul din afara Turciei pe piața energetică va fi în esență o moleculă impersonală cu un preț stabilit de participanții hub-ului.

 

The Russian-Turkish energy relationship: the creation of the gas hub in Turkey

The dynamics of regional energy security have taken on new connotations after the Russian president’s proposal to turn Turkey into an gas hub. On October 13, Vladimir Putin informed Recep Tayyip Erdogan about the idea of ​​creating a gas hub in Turkey. His proposal arose in the wake of the explosions at the Nord Stream gas pipelines and brought with it various headlines in the international media, as well as differing opinions among experts.

The possibilities of creating a gas hub in Turkey

In the last decade, Turkey has become the most important node for energy corridors. Several major gas pipelines pass through the territory of Turkey: TANAP (with a capacity of 16 billion m³ of gas per year); Turkish Stream (31.5 billion m³ of gas per year); Blue Stream (16-17 billion m³ of gas per year, with the possibility of increasing to 32 billion m³); Balkan Stream (part of Turkish Stream with a capacity of 15.8 billion m³ of gas per year). In the current conditions of the volatility of the energy market, TANAP has acquired exceptional significance at the regional level, considering that it is part of the Southern Gas Corridor of the European Union. The next pipeline that can raise the energy significance of Turkey will be the development of the gas pipeline from Turkmenistan with its connection to TANAP on the territory of Azerbaijan (Trans-Caspian pipeline). The new gas pipeline will also automatically fall under Ankara’s control. Thus gaining control over natural gas flows through gas pipelines crossing its territory, with important gas reserves, Ankara has the opportunity to participate in the formation of world prices for this type of energy. In addition, Turkey through the implementation of the energy hub can act as a guarantor for the supply of natural gas. The announced idea of ​​creating a Turkish hub for the supply of gas to the European Union was also a topic discussed during the implementation stage of the Turkish Stream project. One of the options at the time suggested that a gas hub would be created on the Turkish-Greek border and EU countries would independently build the infrastructure to receive the gas on their territory. In addition, prior to the Turkish Stream project, during the implementation of the South Stream project, the total capacity of the pipeline for gas supply was proposed to be 63 billion m3 of gas per year. Thus, Russia already has the infrastructure ready on its territory, which has the capacity to double gas supplies to Turkey. All that remains is to complete the pipelines needed for 31.5 billion m3 of gas as part of the already existing Turkish Stream route through the Black Sea, and for Russia to agree with Turkey the terms of an additional partnership in terms of trading Russian gas on the European market.

The creation of the energy hub in Turkey is possible, but there must be a gas transport infrastructure on the territory of the European Union, which allows pumping these volumes of gas to the final consumers in the European Union. Currently, such a suitable infrastructure does not exist. A simple reconfiguration of gas flows within the European Union will not work because there are no natural gas pipelines between North-West and South Europe. In this context, the main question arises, whether European states are prepared for such a development of events and whether European companies are willing to buy Russian gas, against the background of the European Commission’s statements to reduce dependence on Russian energy resources. There are no guarantees from European companies and the EU leadership that such a project will be requested. As long as there are no such guarantees, the final realization of such a project is impossible, given the determination of EU countries to exclude the use of Russian gas as soon as possible. At the same time, Europe needs gas imports and it is difficult for Europe to switch to LNG consumption alone. Maintaining a certain efficiency of European industry requires the continuation of natural gas purchases. This reason can help the Turkish hub project. In favor of launching the project is also the fact that, from a psychological, political point of view, it might be easier for Europe to buy this fuel, referring to the fact that it is Turkish or of the hub, but not Russian in the form his brute. Everything depends on how Russia’s relations with European states will develop.

The project of a gas hub in Turkey is a logical element of one of the alternative reality scenarios where Russia is still considered a reliable supplier of gas and can afford several multilateral energy projects, among which are Power of Siberia 2; Turkish Stream 2; development of the LNG infrastructure in the Baltic Sea. But in the European reality, European politicians and analysts plan to phase out Russian gas from the European energy market. In southern Europe, the gas pipelines built are aimed at reducing dependence on Russian gas, for example the TAP-TANAP pipeline or the LNG terminals in Greece. Thus, the question arises as to how these two realities can be combined. A logical answer lies in synchronizing/connecting the Turkish gas hub to the TANAP pipeline. Thus, Turkey will be able to turn into a gas hub of Europe, supplying natural gas from the Azeri Shah Deniz field and natural gas from the Turkish Stream gas pipeline. In this case, the profitability of the hub will be much higher. In this direction, the Turkish authorities are also working on the options for transporting gas from Turkmenistan, Iran, Iraq and LNG from the United Arab Emirates, Qatar and Oman, according to the statements of the Minister of Energy and Natural Resources of Turkey, Fatih Donmez. Ankara and Moscow are negotiating towards the use of the infrastructure of the hub, which should be clearly stipulated in the agreements between the parties, so that the investments for the creation of this project are distributed to the actors involved.

Turkey’s Domestic Energy Capabilities

Recep Tayyip Erdogan has long wanted to turn Turkey into a major gas hub. At the same time, Turkey is trying to diversify its natural gas supply sources as much as possible, and in the first half of 2023, Ankara will start extracting gas from the Sakarya field (also called Tuna-1) in the Black Sea. Next summer’s presidential election forces Recep Tayyip Erdogan to actively seek solutions to Turkey’s domestic problems. The Sakarya field will go down in history as the world’s fastest offshore development project from exploration to first production. A huge domestic supply of gas could help lower high energy prices, which are a major factor in Turkey’s import-driven inflation.

Turkey is dependent on energy imports. Turkey’s biggest gas supplier is Russia. In 2021, Russia supplied Turkey with 26.3 billion m³ of gas, or 44.9% of total imports, according to the report of the Turkish Energy Market Regulatory Authority. Ankara imports liquefied gas from Nigeria and Qatar. Also, a large amount of gas is supplied by Azerbaijan, via Georgia, using the South Caucasus pipeline, which meets the Tabriz-Ankara pipeline and carries gas from Iran to Turkey. Iran is Turkey’s second largest supplier of natural gas. Tehran supplies Ankara with about 10 billion m³ of gas per year under a 25-year supply contract. Gas imported from Iran is used by Turkey to generate electricity.

It can be appreciated that Turkey wants to avoid dependence on imports of energy resources, looking for gas reserves, which are under its own management and control, especially in two areas, in the eastern Mediterranean and the Black Sea, respectively, where approximately 320-400 billion m³ of gas at the Sakarya field. In 2021, Turkey consumed around 60 billion m³ of gas, so the reserves in the Sakarya area can meet Turkey’s domestic gas consumption needs for 6-7 years.

The Sakarya project brings a major benefit to Turkey, given that by 2026, Turkey’s contracts with its gas suppliers will expire. With production scheduled to begin in 2023 and peak by 2028, Turkey may have an advantage in negotiating gas supply contracts. Natural gas from the Sakarya field on the Black Sea can be partially supplied to Europe through the gas hub, which is planned to be created in the European part of Turkey, in Thrace. If Turkey is successful in developing its own gas fields, Ankara could also export LNG, generating capital that would exceed the cost of importing gas through pipelines, thus having a positive impact on energy costs.

Turkey has a well-developed LNG infrastructure, the importance of which has been recognized in the current energy crisis. Ankara has two LNG terminals in operation, two floating LNG storage and regasification units (FSRUs) and two underground gas storage facilities. Turkey’s first FSRU, operated by Etki Liman in Izmir, has a regasification capacity of 20 million m³ of gas per day. The 2 underground natural gas storage facilities have a total capacity of 5.8 billion m³ of gas per year, at Silivri – 4.6 billion m³ of gas; and Tuz Gölü – 1.2 billion m³ of gas.

Ankara also has an organized natural gas exchange, which is the only natural gas exchange in the region and established within the Energy Market Management Joint Stock Company (EPİAŞ), the operator of the Turkish energy market. In this way, Turkey is ready to cooperate in any issue related to gas and LNG pipelines. Ankara wants to create a gas market in Turkey, which will bring together more than one player on a single platform that will enable the conclusion of contracts and therefore shape the price of gas. Thus, Turkey is actively negotiating with many countries in Central Asia and the Middle East, trying to gain control over gas flows from Eurasia.

Conclusion

From Russia’s perspective, the Turkish gas hub is proposed to redirect gas flow from the Nord Stream pipelines to the Black Sea pipeline, Turkish Stream. For Turkey, this would mean connecting new suppliers to the Southern Gas Corridor and developing pipeline infrastructure that crosses its territory. In this regard, Moscow and Ankara are implementing the creation of a hub that will form gas prices on the market. Thus, we can see that Russia’s main idea is to move the center of gas price formation from Europe to Turkey. From this economic point of view, the gas hub project in Turkey attracts the gas price formation center, relatively speaking, in the Eurasian part of the world, with the gas distribution center in Thrace (the European part of Turkey) . As for the potential problems with selling natural gas within the Turkish gas hub (be it of Russian, Azerbaijani, Turkmen, etc. origin), gas from outside Turkey in the energy market will essentially be an impersonal molecule with a price set by the hub participants.