Sistarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Efecte și perspective

Agresiunea militară lansată de Rusia în Ucraina a demonstrat că energia este o parte fundamentală a sistemului relațiilor internaționale și a noilor evoluții geopolitice. Gazul, de la ultimul summit climatic al ONU, a ajuns în rândul surselor de energie strategice pentru tranziția energetică globală. În acest context, importanța gazelor naturale a crescut considerabil, fiind un pilon al securității energetice.

În același timp, la 1 ianuarie 2025, după mai bine de șase decenii de furnizare a gazelor către statele europene, întâi de către URSS și mai târziu de Gazprom, tranzitul de gaze rusești prin Ucraina a fost oprit. Furnizarea de gaze prin Ucraina nu a fost sistată în urma lansării războiului pe scară largă de Rusia în februarie 2022 și pe tot parcursul confruntărilor militare, însă la sfârșitul anului 2024, Gazprom și Naftogaz nu au ajuns la un nou acord de tranzit.

Ce înseamnă acest lucru pentru piața europeană, Ucraina, Rusia și Republica Moldova, există o alternativă la furnizarea de gaze din Federația Rusă pentru statele din Europa, care sunt efectele pentru părți și există perspective pentru reluarea tranzitului? În acest articol încercăm să dezvoltăm câteva ipoteze, care vor încerca să răspundă la întrebările anterior menționat.

Evoluția disputelor energetice între Rusia și Ucraina

Disputele privind problema gazelor dintre Moscova și Kiev nu sunt un subiect nou. Acestea au început încă din anii 90’ ai secolului al XX-lea și au cauzat mai multe probleme, inclusiv întreruperi temporare de alimentare cu gaz a consumatorilor europeni. Prima dispută între Rusia și Ucraina a avut loc la 3 martie 1994, când Gazprom a suspendat exporturile de gaze naturale către Ucraina pentru 38 de zile din cauza datoriilor Kievului. Ca urmare a negocierilor Gazprom a reluat integral furnizările pe 10 aprilie 1994. Ucraina, la acel moment, s-a angajat să ofere un program de rambursare a datoriilor, dar nu la îndeplinit, cu toate că livrările de gaze nu au fost oprite.

O altă situație de criză a fost înregistrată la 1 ianuarie 2006, Gazprom a încetat să furnizeze gaze Ucrainei pentru o perioadă de 3 zile. La acel moment, Moscova a declarat că Kievul efectuează extracție neautorizată din conducta de export prin care era furnizat gaz în Europa. Situația conflictuală a fost cauzată de neînțelegerile privind prețul gazului. Rusia a cerut o creștere a prețului gazului pentru Ucraina de la 50 USD la 230 USD per mia de metri cubi, în timp ce Kievul a fost de acord cu o creștere a prețului doar la 80 USD. În data de 4 ianuarie 2006, părțile au semnat un acord privind furnizarea de gaz la prețul de 230 de dolari timp de cinci ani.

Pe 3 martie 2008, Gazprom a redus livrările de gaze către Ucraina mai întâi cu 25%, iar apoi cu aceeași cantitate din nou timp de 2 zile. Motivele pentru această reducere au inclus o datorie pentru aprovizionarea cu gaze de 1,5 miliarde de dolari asumată de Ucraina. În august 2008, guvernul ucrainean a confirmat că și-a însușit peste 1,3 miliarde de m³ de gaze care tranzitează teritoriul său, dar au fost destinate consumatorilor europeni.

De la 1 ianuarie 2009, Rusia a încetat să mai furnizeze gaze Ucrainei, iar din 7 ianuarie a sistat tranzitul de gaze către Europa pentru o perioadă de 19 zile. Moscova și Kievul nu au reușit să ajungă la un acord asupra termenilor contractelor și prețurilor. Noul acord dintre Gazprom și Naftogaz a fost semnat la 19 ianuarie 2009. La mijlocul lunii ianuarie a aceluiași an, Gazprom a anunțat că, gazul rusesc de export rămas în sistemul de transport al gazelor al Ucrainei după 7 ianuarie a fost preluat de partea ucraineană. Concernul rusesc de gaze a mai raportat că, în anul 2008, Ucraina a preluat ilegal peste 86 de milioane de m³ de gaz de tranzit.  Kievul a respins toate acuzațiile aduse de partea rusă.

Pe fondul tensiunilor politice și a disputelor privind furnizarea de gaze, în iunie 2014, Gazprom a trecut la un regim de plată anticipată pentru gazul furnizat Ucrainei. Aprovizionarea cu gaze a fost oprită pentru 176 de zile din cauza absenței platei anticipate. Câteva luni mai târziu, prin medierea Comisiei Europene, în data de 30 octombrie s-a ajuns la un nou acord între Moscova și Kiev, așa-numitul „pachet de iarnă”. Din 25 noiembrie 2015, Ucraina a oprit achizițiile directe de gaze din Rusia.

În toată această evoluție cronologică a disputelor privind problema gazelor dintre Moscova și Kiev, sistarea tranzitului de gaze către Europa prin Ucraina a provocat o criză de amploare. Spre exemplu, în 2009 la soluționarea problemei au participat liderii celor mai mari state europene, iar Comisia Europeană a efectuat o anchetă specială. În același timp, oprirea tranzitului la 1 ianuarie 2025, a fost privită calm de către comunitatea internațională.  Consecințele opririi tranzitului au fost mult mai modeste: prețurile la gaze în Europa au crescut ușor, doar premierul Slovaciei a fost activ implicat în reluarea tranzitului, iar Republica Moldova s-a confruntat cu probleme în furnizarea de gaze naturale în regiunea transnistreană.

Efectul pentru piața europeană a gazelor

În 2024, Rusia a exportat aproximativ 15 miliarde de m³ de gaze naturale către piața europeană prin Ucraina. Aceasta a reprezentat aproximativ 5% din necesitățile europene, dar chiar și acest volum va fi greu de înlocuit fără dificultăți. Până în 2022, Gazprom a transportat în Europa aproximativ 30 de miliarde de m³/an prin două coridoare ale sistemului de transport de gaze al Ucrainei:

• prin stația de măsurare a gazului (GIS) „Sokhranovka” – aproximativ 12,5 miliarde de m³/an. Din mai 2022, acest coridor nu a mai fost operat;
• prin GIS „Sudja”, capabilă să transporte 15-16 miliarde de m³/an. Acest coridor a funcționat până la 1 ianuarie 2025.

Din cele 15 miliarde m³ de gaze tranzitate prin Ucraina, 13 au fost livrate către Slovacia, iar alte 2 în Republica Moldova. În prezent, aproximativ 15 miliarde de m³ de gaz pe an ies din bilanțul energetic al Europei, care va trebui înlocuit prin achiziționarea de LNG s-au reducerea consumului, inclusiv prin utilizarea mai mare a cărbunelui s-au diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaz. Nu există încă un excedent deosebit pe piața de LNG, iar prețurile sunt semnificativ mai mari decât a gazelor naturale. În același timp, în SUA, două noi linii de instalații de LNG cu o capacitate de 27 milioane tone pe an, echivalentul a 36 miliarde m³, au fost deja construite și sunt în curs de pregătire pentru lansare. În plus, construcția a mai multor instalații de LNG în Statele Unite al Americii, Canada și Mexic se apropie de finalizare.

Până la momentul de față, prețurile gazelor pe piața europeană au crescut de 1,5 ori față de anul 2024, dar rămân la jumătate față de ceea ce erau în ianuarie 2022 (la o lună înainte de invazia Rusiei în Ucraina). Totuși, tindem să menționăm – creșterea prețurilor afectează întregul volum al importurilor de gaze, astfel că pierderile sunt semnificativ mai mari decât simpla înlocuire a celor 15 miliarde m³ de gaze.

La nivel de UE, Slovacia a suferit cel mai mult din cauza opririi tranzitului.  Circa 200 de milioane de euro pe an din veniturile din tranzitul gazului rusesc va pierde Slovacia, și va fi nevoită să cumpere gaze din surse alternative. Cu toate acestea, principala sursă de energie electrică în Slovacia este energia nucleară, 62% potrivit IEA, iar gazul este utilizat doar pentru generarea de vârf, producția de energie electrică pentru export, în industrie și în sectorul public.

Efectul pentru Rusia

Prioritatea pieței europene de gaze pentru Rusia și Gazprom a fost pierdută trei ani în urmă. Principalele volume de gaze pe piața europeană au fost pierdute în 2022. Volumele care au scăzut acum sunt doar o mică parte din ceea ce a fost cândva un portofoliu uriaș de export de gaze. Partea de gaz rusesc din importurile UE prin conducte a scăzut de la peste 40% în 2021 la aproximativ 8% în 2023 și 5% în 2024.

În 2025, conform planului operațional al concernului, Gazprom va exporta 38-40 miliarde m³ de gaz în China, aproximativ 25 miliarde m³ în Turcia și 15 miliarde m³ în Europa prin Turkish Stream. Cele 15 miliarde m³ de gaz pe care Gazprom i-a pierdut din cauza sistării tranzitului ucrainean ar fi reprezentat aproximativ 16% din acest portofoliu de export. Volumul este vizibil, dar nu esențial. Judecând după raportarea IFRS a Gazprom pentru 2024, aceasta înseamnă o pierdere de aproximativ 10% din venituri. Pentru 2025, ponderea ar fi ușor mai mică din cauza creșterii veniturilor și a profitului din creșterea vânzărilor către China. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că peste 40% din veniturile totale și mai mult de jumătate din profiturile concernului Gazprom sunt generate în prezent de segmentul petrolier.

O altă variabilă necesară de luat în calcul rămâne exportul de LNG. Exporturile de LNG rusesc pe piața europeană în 2024, potrivit datelor CREA, au crescut cu 14% față de anul precedent, ajungând la 17,5 milioane de tone. Astfel, o parte din volumele de gaze exportate prin conductă, Rusia în perspectivă calculează să le exporte în formă lichefiată. Deși, unii politicieni solicită boicotarea acestui tip de materie primă din Rusia, achizițiile de LNG rusesc se mențin la niveluri record pe piața europeană. În această direcție multe vor depinde de politica administrației Donald Trump față de Ucraina. Președintele ales al SUA ar putea fie să slăbească sancțiunile în segmentul energetic împotriva Rusiei în schimbul unui acord de pace, fie să le întărească în cazul în care Kremlinul refuză de-escaladarea conflictului.

Efectul pentru Ucraina

Ucraina și-a pierdut cea mai mare parte din veniturile din tranzit mult mai devreme decât de anul 2024, iar în prezent vorbim de o pierdere de doar câteva sute de milioane de dolari pe an. În primele 6 luni ale anului 2024, Naftogaz a înregistrat venituri de 210 milioane USD pentru serviciile de tranzit al gazelor. Acest aspect se datorează faptului că până în 2022, Gazprom a trebuit să plătească pentru pomparea a 40 de miliarde de m³ de gaz pe an mai mult de 1,2 miliarde de USD. Însă, Gazprom a ocolit această cerință furnizând în mod regulat gazele naturale prin stațiile de măsurare a gazelor Sokhranovka (Rusia) – Pisarevka (Ucraina). Pisarevka este situată în regiunea Lugansk, aflată sub controlul Rusiei din februarie 2022, astfel că operatorul sistemului de transport al gazelor din Ucraina (OGTSU) a declarat că nu poate accepta gazele naturale prin această stație de măsurare, invocând forța majoră.

Cel mai importat efect pentru Ucraina ca urmare a sistării tranzitului de gaze rămâne pierderea statutului de partener strategic al Europei în asigurarea regiunii cu materii prime.

Ucraina însăși importă în prezent volume minime de gaz, deoarece industria ucraineană și generarea de energie pe bază de gaz au fost în mare parte distruse în contextul războiului. Consumul poate fi acoperit în principal de producția internă, astfel încât costul importului de gaze din Europa nu este cea mai presantă problemă pentru Kiev în acest moment. Cu toate acestea, fără tranzitul de gaze, care permitea utilizarea în regim revers virtual, importurile de gaze pentru Ucraina devin de două ori mai scumpe decât transportul acestora către hub-urile europene.

Efectul pentru Republica Moldova

Pentru Republica Moldova oprirea tranzitului prin Ucraina a însemnat mai multe efecte complexe în domeniul energetic. Chișinăul a încetat să mai achiziționeze gaze rusești încă din 2022, însă Tiraspolul a continuat să consume aproximativ 2 miliarde m³ de gaz pe an, livrat prin Ucraina. Acest gaz era utilizat pentru funcționarea Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan, care a asigurat trei sferturi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova.

Până la 1 ianuarie 2025, costul livrărilor către regiunea transnistreană pentru Gazprom a fost practic egal cu costul tranzitului ucrainean, deoarece concernului rus nu a costat aproape nimic extragerea a încă 2 miliarde m³ pe an și pomparea acestora prin sistemul său. Ucraina, la rândul său, era gata să accepte pentru transport mult mai mult gaz decât ar putea vinde Gazprom pe piața europeană.

În prezent, teoretic, Gazprom poate organiza aprovizionarea cu gaze către Republica Moldova printr-o nouă rută, prin Turkish Stream, iar mai departe prin conducta Transbalcanică în regim revers. Însă, gazul oricum va fi nevoit să tranziteze teritoriul ucrainean la punctul de interconectare Orlovka. În plus, pentru astfel de livrări Gazprom va trebui să redirecționeze în regiunea transnistreană gaze din conducta Turkish Stream, prețul cărora va fi mult mai mare.

Drept urmare, influența Rusiei în Transnistria s-a dovedit a fi departe de prima prioritate pentru Moscova în contextul antagonismului energetic. Rusia și Gazprom folosesc Tiraspolul în calitate de gambit geopolitic, în special pe fundalul faptului că situația tensionantă energetică din Republica Moldova adaugă probleme conducerii pro-europene în ajunul alegerilor parlamentare.

De asemenea, apare întrebarea, de ce înainte de oprirea tranzitului ucrainean, doar 500 din cei 2.500 MW din capacitate de la centralele pe gaz au fost folosiți la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, iar organizarea achiziției de cărbune și livrarea acestora în regiunea transnistreană pentru utilizarea Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan, în cazul scenariului sistării tranzitului de gaze, nu au fost realizate din timp. Răspunsul validează posibila soluționare în următoarea perioadă a problemei livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Însă, formula acestei soluționări rămâne incertă – va fi utilizat gazoductului Transbalcanic în regim de reverse-flow, vor fi achiziționate gaze de pe piața liberă prin implicarea unor terți, s-au se va păstra ruta clasică de furnizare prin Ucraina.

Perspectivele reluării tranzitului de gaze prin Ucraina

În decursul anului 2024 Ucraina a demonstrat actorilor de pe piața energetică europeană că nu își dorește prelungirea contractului cu Gazprom. Însă, fiecare parte a sperat că altcineva ar fi atât de interesat de menținerea tranzitului încât ar fi de acord să facă concesii – lucru care nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, tranzitul poate fi restabilit. Teoretic, Gazprom și Naftogaz ar putea semna acorduri tehnice, iar Kievul și-ar putea oferi capacitățile de transport de gaze pentru utilizare conform regulilor europene. Astfel, companiile europene vor putea achiziționa gaze la frontiera ruso-ucraineană și îl vor livra în Ucraina pentru transportare sa ulterioară pe piața europeană. Însă, acest demers nu este negociat momentan. Posibil, Kievul consideră reluarea tranzitului un atu important pentru viitoarele negocieri cu Moscova. Însă, valoarea pieței europene de gaze pentru Rusia este în scădere – planul REPower EU al Uniunii Europene solicită respingerea completă a tuturor tipurilor de combustibil rusesc până în 2027. Chiar dacă implementarea sa este supusă unor întârzieri semnificative, cererea europeană este încă sortită să scadă din cauza investițiilor deja făcute în energie cu emisii scăzute de carbon.

Pe termen lung, restabilirea tranzitului va fi și mai dificilă. Sprijinirea unui sistem de transport a gazelor la scară largă necesită fonduri, iar Naftogaz nu dispune de acestea, inclusiv din cauza opririi tranzitului. În plus, Ucraina ar putea dori să folosească excesul de gaz de proces care umple conductele – acum există mai mult de un miliard de m³ de gaze care pot fi utilizate. Aceasta înseamnă că dacă tranzitul va fi reluat vreodată, acesta se va confrunta cu un obstacol tehnic – necesitatea reumplerii conductelor cu gaz. În general, posibilitățile tehnice ale sistemului de transport de gaze din Ucraina necesită o modernizare.

Kievul mai studiază posibilitatea de a furniza gaz azer prin teritoriul său către piața europeană după încheierea acordului de tranzit cu Gazprom. În acest caz, Rusia devine o țară de tranzit a gazelor azere pentru Ucraina, sau vor fi efectuate tranzacții swap prin Turcia. Însă, acest scenariu implică multe variabile incerte. În teorie, Azerbaidjanul va transmite tot gazul produs prin Rusia către Ucraina, care mai apoi va furniza gazele pe piața europeană.

Încheiere

Despre oprirea tranzitului de gaz ucrainean s-a vorbit în decursul anului 2024, atât în Ucraina și UE, cât și în Rusia. Toată lumea a așteptat acest moment. Desigur, au fost speranțe că Gazprom și Naftogaz, așa cum au mai făcut de multe ori în evoluția disputelor sale energetice, vor semna un nou acord. Totuși, acest demers nu s-a întâmplat. În contextul actual al direcțiilor energetice europene și al viziunii politice ucrainene pare a fi un lucru firesc. Operaționalizarea tranzitului ucrainean de gaze rusești părea un anacronism, o relicvă a unei epoci anterioare. În cele din urmă, tranzitul de-a lungul acestei rute a fost condamnat, iar efectele sunt resimțite de către toate părțile implicate.

Autor: Mihai Melintei

Menționăm că analiza a fost publicată și pe platforma Energynomics, unde poate fi accesată în limba engleză și română.