Pentru a dezvolta cooperarea din domeniul energetic între România și Republica Moldova, în data de 26 septembrie, Energynomics a organizat la Chișinău a 5-a conferință din seria Regional Approach. În cadrul conferinței factorii de decizie din industria energetică din ambele țări au discutat despre operarea transfrontalieră a celor două maluri ale Prutului, eficiența energetică, securitatea energetică regională și proiectele de energie regenerabilă. Energy Analytical Studies, fiind prezent la eveniment, oferă o sinteză a discuțiilor și ideilor prezentate în cadrul conferinței.
Conferința a fost deschisă de către Gabriel Avăcăriței, redactor șef la Energynomics, care a remarcat că în momentul actual al evoluțiilor geopolitice din regiune, prioritățile energetice ale Republicii Moldova sunt apropiate cu cele ale României.
Alexandru Ursu, director al ANRE Republica Moldova, a menționat în discursul său că, războiul din Ucraina a afectat grav sectorul energetic al Republicii Moldova. În acest context, datorită ajutorului oferit de România, Republica Moldova a reușit să rezolve o serie din riscurile energetice, apărute ca urmare a destabilizării sectorului energetic ucrainean. Potrivit lui Alexandru Ursu, Republica Moldova a reușit să găsească alternative la furnizarea de gaze naturale. De asemenea, un lucru important pentru Republica Moldova a fost interconectarea cu sistemul energetic european, lucru înfăptuit datorită sprijinului României. Interconectarea a permis rezolvarea unor probleme energetice pentru Chișinău, care sunt legate de războiul din Ucraina. În direcția interconectării la sistemul energetic european, Chișinău dezvoltă intervenții la nivel legislativ pentru armonizarea cu sistemul energetic european. Astfel, Republica Moldova își consolidează un traseu de schimb energetic din Est spre Vest.
Cu privire la preluarea de către Vestmoldtransgaz de la Moldovatransgaz a gestionării rețelei de transportare a gazelor naturale din Republica Moldova, Alexandru Ursu a remarcat că Moldovatransgaz va continua să ofere mentenanța sistemului de conducte. Întru diversificare rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, ANRE Republica Moldova lucrează la dezvoltarea unui punct virtual de tranzacționare a gazelor.
În ceea ce privește operarea transfrontalieră în domeniul energetic, Alexandru Ursu a remarcat că există probleme la frontieră cu Ucraina în cadrul schimbului energetic.
Mircea Man, vicepreședinte al ANRE România, a subliniat că România a reușit să treacă de momentul greu al crizei energetice. În același timp, provocările energetice pentru România și Republica Moldova vor continua să fie mari, inclusiv datorită volatilității pieței energetice la nivel mondial. Cu toate acestea, potrivit lui Mircea Man, pentru iarna 2023-2024 România este pregătită pentru orice tip de provocare, inclusiv pentru a interveni în ajutorul Republicii Moldova.
Legat de subiectul preluării de către Vestmoldtransgaz a gestionării rețelei de transportare a gazelor naturale din Republica Moldova, Mircea Man a subliniat că în această direcție sunt multe de discutat și de reglementat între părți. Prin urmare vor urma o serie de întruniri între ANRE Republica Moldova, ANRE România, Moldovagaz și Transgaz pe subiectul gestionării rețelelor de transport al gazelor naturale din Republica Moldova.
Președintele Consiliului de Administrație a Moldovagaz, Vadim Ceban, a menționat în cadrul prezentării sale că, la momentul de față în Republica Moldova sunt 5 furnizori cu licență de furnizare a gazelor naturale:
- Moldovagaz;
- Energocom;
- Rotalin Gaz;
- Nord Gaz Sângerei;
- Lacatuş Gaz.
În continuare Vadim Ceban a remarcat capacitățile celor 5 puncte de interconectare (IP) pe care Republica Moldova le are cu România și Ucraina. În context, a fost menționat că începând cu noiembrie anul 2022 este aplicabil serviciul Backhaul (revers virtual) în cadrul Coridorului Trans-Balcanic, care funcționează la IP Căușeni și IP Isaccea/Orlovka. De asemenea, în cadrul prezentării sale, Vadim Ceban a menționat caracteristica pieței de gaze a Republicii Moldova din prezent. Astfel, începând cu 19 septembrie 2023 Vestmoldtransgaz prin contract de locațiune este operatorul serviciilor de transport a gazelor naturale din Republica Moldova; Moldovatransgaz va oferi mentenanța rețelelor de transport (operator tehnic de transport a gazelor naturale); Tiraspoltransgaz – operator și furnizor de gaze naturale în regiunea transnistreană; Moldovagaz este responsabilă de importurile de gaze; Energocom – responsabil pentru aprovizionarea cu gaze naturale în situații de urgență și asigurarea stocurilor de gaze. Legat de stocurile de gaze naturale, Vadim Ceban a remarcat că Energocom are stocuri de gaze cu un preț peste media de pe piață.
Petru Rușeț, Managing Director Siemens Energy, a vorbit despre dezvoltare surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova. A fost subliniat faptul că odată cu diversificarea surselor de gaz, în Republica Moldova va fi nevoie de noi centrale de gaz. De asemenea, Petru Rușeț a remarcat că, statutul de țară candidă la UE, deschide noi oportunități energetice pentru Republica Moldova, inclusiv în domeniul modernizării infrastructurii energetice și a investițiilor în sectorul energetic.
Directorul General Interimar Termoeletrica Moldova, Iurie Razlovan, în cadrul discursului său a subliniat faptul că Republica Moldova are nevoie de modernizarea sistemului energetic. De asemenea, Iurie Razlovan a menționat că, în sezonul rece 2022-2023, Termoelectrica Moldova a lucrat pe bază de păcură, din cauza prețului mare la gaze naturale. În context, s-a remarcat că păcura este un combustibil de rezervă, deoarece este greu și îngreunează sistemul. Totuși, Termoelectrica Moldova lucrează cu păcură și în prezent, însă sunt speranțe că în sezonul rece 2023-2024 se va lucra cu gaze naturale.
Alexandru Săndulescu, EU High-Level Adviser on Energy, a prezentat un raport de situație a sectorului energetic din Republica Moldova. Ca și oportunități, Alexandru Săndulescu a remarcat că pe ordinea de zi sunt: 1) sursele regenerabile de energie; 2) interesul de a investi în domeniul regenerabilelor. Ca și probleme au fost remarcate: 1) problema cu privire la echilibrarea sistemului energetic; 2) lipsa investițiilor în unitățile de echilibrare a sistemului energetic și în modernizarea infrastructurii energetice; 3) supradimensionarea sectorului energetic.
Directorul la Moldelectrica, Sergiu Aparatu, a menționat în discursul său că, în prezent Moldelectrica are în derulare 2 proiecte majore: 1) dezvoltarea rețelei electrice de tensiune înaltă Vulcănești – Chișinău; 2) reconstrucția stației electrice de la Chișinău. Ca și proiecte planificate în stare de alocare a banilor sunt: 1) construcția LEA 400 kV Bălți-Suceava; 2) modernizarea rețelelor de 110kV. Sergiu Aparatu, a remarcat că la momentul de față echilibrarea sistemului energetic al Republicii Moldova este asigurat de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) sau datorită schimbului transfrontalier de curent electric cu România. În context, Sergiu Aparatu a subliniat că doar în partea de nord a Republicii Moldova sunt capacități de energie electrică disponibile.
Tatiana Gotișan, Director Reglementări, tarife și achiziții de energie, Premier Energy Distribution, a remarcat în cadrul comunicării sale despre faptul că Premier Energy Moldova a reușit să consolideze independența energetică a Republicii Moldova prin stabilirea de noi surse de aprovizionare cu gaze naturale de pe piața europeană. De asemenea, ca realizări remarcabile în domeniul energiei electrice, sincronizarea la sistemul ENTSO-E, a permis asigurarea diversificării furnizării energiei electrice. În timpul prezentării, Tatiana Gotișan a subliniat unele provocări pentru piața energiei electrice din Republica Moldova. Au fost evidențiate următoarele aspecte:
- cuplarea pieței organizate a Republicii Moldova cu piețele similare din regiune;
- discrepanțe majore între prețurile la energie electrică livrată, cel mai ieftin fiind la Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES);
- asigurarea derulării a lucrărilor aferente noilor interconexiuni electrice cu România.
Tatiana Gotișan, a menționat că întru echilibrarea sistemului energetic al Republicii Moldova, Premier Energy are un proiect de a construi o centrală de echilibrare de 40-60 MW, care va permite și implementarea proiectelor de producere a energiei regenerabile. Însă, la momentul de față un obstacol pentru construcția centralei este Legea 107, pentru că nu sunt specificațiile tehnice necesare. În același timp, Premier Energy se află într-un studiu de fezabilitate cu privire la această centrală, care este un proiect complex. Ca și proiecte în domeniul regenerabilelor, Premier Energy dorește să dezvolte în Republica Moldova un parc solar cu o putere de 6 MW.
ES Janis Mazeiks, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, a concluzionat la sfârșitul conferinței că prețurile mari la gazele naturale sunt o problemă și un obstacol pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. În direcția gazelor naturale, Republica Moldova are nevoie de rute alternative de aprovizionare, iar per ansamblu de conexiuni energetice alternative. În ceea ce privește energia regenerabilă, ES Janis Mazeiks, a menționat că UE va oferi investiții în proiectele de energie regenerabilă a Republicii Moldova.
În concluzie putem afirma că istoria, limba și cultura comună sunt argumente solide pentru o legătură mai strânsă între companiile energetice și autoritățile de la București și Chișinău, pentru un parteneriat benefic și o operare transfrontalieră de tip win to win. În plus, legăturile dintre cele două sisteme energetice pot și ar trebui consolidate, pentru un plus de securitate energetică regională, alternative de aprovizionare cu resurse energetice, confort și bunăstare pe ambele maluri ale Prutului.
Energy Analytical Studies mulțumește organizatorilor evenimentului și moderatorului Gabriel Avăcăriței, pentru posibilitatea de a participa în cadrul lucrărilor întrunirii experților și oficialilor de rang înalt.